Delocologie

Tu chiar crezi ca tehnologia asta te ajuta cu adevarat sa intelegi oamenii? Sa te ascunzi dupa un ecran, sa pui fete zambitoare cand tu de fapt nici macar nu clipesti? Sau sa faci selfieuri in care iti descoperi fata aia falsa ca sa lasi impresia in societate ca esti ok, super fericit si toate cele? Si dai asta si generatiei care vine de care ar trebui sa te mandresti, nu? Sa fie si plozii tai (la fel de) falsi la randul lor... Pana la urma e cea mai "buna" piesa de teatru. Regizorul - tehnologia; Marioneta- tu! Si asa ne dezvoltam in continuare, din ce in ce mai tare...tehnologie deci delocologie.

Visul

Incepe cu sunetul facut de rotile de la bicicleta, se continua cu notele colorate rostite de pescarusul care se bucura de libertatea cerului. In ochii zburatoarei se oglindesc zambetele surorilor care stiu ca locul in care sunt, cu toate casele vechi care au niste nuante pe care nu le gasesti in alta parte si cu valurile marii care valseaza zi de zi cu stancile, este de o frumusete rara si emana o caldura care te dezorienteaza si te face se crezi ca esti acasa.

Dor mare

Pentru ca atunci cand mi se face dor de mare Inchid ochii si Imi imaginez ca sunetul pe care-l scot masinile Sunt valurile.

:)

O chestie e sigura...atunci cand zambetul te adoarme si dimineata simti nevoia sa-l asterni din nou pe buze, nu are cum sa iti mearga rau pentru ca atunci, indiferent de cat de buna sau rea o sa fie ziua respectiva, o sa te bucuri din plin de ea...each and every little tiny second!

http://www.youtube.com/watch?v=WdO85Qf4Poc&feature=related

Despre dorinte...

Stai pe peronul de la metrou. Inauntrul pumnilor simti gadilaturi mici. Deschizi pumnii si iti zboara in fata mii de licurici, de toate culorile. Unii rad, altii iti soptesc la ureche sa iti pui o dorinta.
Si iti pui cele mai arzatoare dorinte. Dar ajunge metroul in statie si deodata cu el dispar si licuricii razand.
Totusi ramai cu speranta ca macar una din acel sir de dorinte o sa ti se indeplineasca...

27.10.2009

Cuvinte proiectate pe tabla si pe perete. Gut-zu gesticuleaza prea mult. Zgomotul pixurilor atingand foile. Doamna putin senila, intreaba in soapta de un profesor. Ne spune ca i-a lasat un bilet in usa (de parca ne-ar interesa). Gut-zu o aseamana cu cainele lui Jean Paul, care aducea corespondenta intr-un dovleac. Se aud copiii printre picaturile de ploaie protestand. Prea multe titluri de romane cu denumiri in latina. Pixul imi alearga pe foile albe pana profesorul spune 'auf wiedersehen!'...

Tic-tac.

Agitatie. Toata lumea se grabeste. Tic-tac. Fiecare scaun din autobuz, metrou e ocupat. Numai fetele din universitate, stau pe banca din lemn, de pe hol si mananca un pateu à la Fornetti. Tic-tac. Mai repede, mai repede. Pasii tai nu sunt atat de grabiti pe cat ar trebui sa fie. Tic-tac. Ora 20.00. S-a terminat ultimul curs. Trebuie sa te odihnesti pentru ca o sa vina ziua de maine si o sa trebuiasca sa fi la fel de grabit/a. Tic-tac...